Extremely Romanian

Se intampla sa aud mereu romana pe strada. Si mereu tresar. Rusine din partea mea, dar nu tresar pentru ca imi e dor sa aud dulcele grai romanesc, ci pentru ca mi-e teama ca voi vedea pe viu un prototip al romanului din presa de pe centru. Mi se intampla sa trec pe langa "cantareti" si sa nu vorbesc romana pentru ca mi-e rusine. Dar stau si ma gandesc daca nu ar trebui sa-mi fie rusine si de mine.
Ieri am iesit la o scurta plimbare cu doi prieteni straini si in timp ce legam biclele, am auzit pe cineva vorbim romana. Si am tresarit din nou si m-am gandit should I feel good or not? Si atunci m-a traznit. Daca noi nu avem incredere in noi, nu am cum sa ma astept sa schimb parerea celor care se stramba mai mult sau mai putin ciudat cand spun ca sunt din Romania. Si nu o sa ma feresc sa vorbesc romana cand trec pe langa un vreun "talent" mioritic si nici nu o sa ma mai gandesc ca atunci cand aud romana pe strada trebuie sa fie din gura unuia portretizat si stereotipizat in presa italiana. Si aseara chiar a fost bine sa aud romana si pentru prima data mi s-a facut dor de Romania. Dar inainte de dor, a trebuit sa-mi dau seama ca totul incepe cu noi si in noi.
Am observat de multe ori ca vorbesc despre Romania si nu despre romani. Si din multe puncte de vedere se includ, dar undeva in capul meu s-au exclus mult timp din punct de vedere calitativ. Romania e frumoasa, minunata, problema e cu romanii. Nu cu prietenii mei sau cu mine sau cu familia mea- asta e alta poveste. Nu cred in totally new beginnings, dar cred ca prejudecatile exista numai ca sa invatam sa le lasam deoparte. Toti avem prejudecati, dar nu toti le constientizam. So, de acum incolo, I will proudly listen to people speaking my language and I will enjoy every sound of it..Si daca se intampla sa mai vad si laturi nu tocmai pozitive, sa nu uit ca I am not here for nothing..

Numai in romana as putea simti emotia de toamna si dorul...