durerea mai mica sau mai mare

Trag de o gripa de vreo cateva zile si ma tot intreaba lumea ce fac sa-mi treaca, iar eu ii ofer lumii un raspuns standard: O duc pe picioare. Cat am regretat in Olanda ca nu am gasit un echivalent in engleza sa zic si lumii de acolo acelasi lucru! Mi-am dat seama ieri ca nu stiu cum sa reactionez in fata durerilor mici. Le duc pe picioare si ele imi fura energia. Mie imi place sa le duc pe picioare si nu ma gandesc la efecte pentru ca mi se pare ca am spirit de luptator medieval daca accept suferinta faca sa cracnesc. Se intampla diferit cand vine uraganul. Atunci stiu ce sa fac. Tai raul de la radacina si merg mai departe. Bine ar fi sa fi realizat mai devreme ca durerile mari ma determina sa fac un-doi pasi in fata, in timp ce alea mici, pe care le duc pe picioare, o sa ma lase fara picioare.

vreau sa ma fac inventatoare sau scriitoare..

zise ea, zambindu-mi timid, dar cu o voce entuziasta...

Azi am plantat.

Nu-mi mai aduc aminte ce-mi doream cand eram mica. Probabil sa cresc, asa cum isi doresc toti copiii. Si sa nu-mi fac lectiile si sa nu ma puna mama sa citesc (da, da...I had my time of I hate books)...si sa pot sa ma urc in nuc fara sa cad. Hmm, ciudat, mi-e frica de inaltime de cand ma stiu, dar toata copilaria mea a fost marcata de maretia nucului: cand cel din curte, cand cel din gradina.
La un moment dat imi doream sa ma fac polistista, ca sa trag cu pistolul, desi de multa vreme incerc sa trag la tir, dar mi-e frica.
Nu-mi doream sa ma fac inventatoare. Cred ca mi-a functionat intuitia de pe atunci ca sa stiu ca nu sunt prea creativa. Singurul lucru pe care incerc sa-l inventez zi de zi is myself. Iar scriitoare..hm, dam in alte povesti :).

Azi am plantat stejari, zise ea zambindu-mi timid, dar cu o voce entuziasta. Iar cand va fi mare, vrea sa fie inventatoare sau scriitoare. Nu stie ca deja este. Azi a scris povestea copacului din padure si s-a reinventat.