Letters to my friends

Proiect Ioana: Timp nestructurat

2010-11-07T03:56:00.000-08:00

Imi vine repetitiv in minte expresia aceea ca nu destinatia conteaza, ci calatoria in sine. Obisnuiam sa-mi setez obiective si numai cand le indeplineam puteam sa afirm ca "viata mea incepe aici". Ce se intampla intre unul dintre produsele finale si momentul de inceput de planificare, nu era atat de important. Analizez mult si cer foarte multe de la mine. De ce sa dorm 7 ore cand pot sa dorm 4 sau 5 si sa mai fac 2-3 lucruri intre timp. Si acele 2-3 lucruri imi plac si ma pasioneaza, dar cateodata ma seaca de energie. Asa am ajuns sa-mi doresc niste limite si timp nestructurat pentru mine. Am o serie de lucruri care-mi plac si pe care nu le-am facut de multa vreme si incerc sa le fac spontan, fara sa le planuiesc. Vorbeam despre uimire saptamana trecuta si cum uimirea mi-a schimbat perceptia asupra domeniului in care lucrez. Acum, incerc sa aduc uimirea si pe plan personal. Sa nu o planuiesc, sa o simt.
Cum m-am uimit saptamana asta:
- la un vanila something (nu-mi mai aduc aminte numele) cu Mocita
- la Team ADventure cu niste oameni minunati care au facut o treaba grozava
- langa teiul lui Eminescu in Iasi la o plimbare de seara cu prieteni dragi
- cu un pahar de vin si ceva muzica fado
- citind cateva pagini din Coe (best guy ever :) )
- la o discutie despre uimire
- cu Nichita si tacerea care se asterne prin necuvinte.

Uimirea nu e un dar, e in fiecare dintre noi.

Long time, no see!

2010-10-29T01:17:00.000-07:00

In ultima vreme, scriu destul de des fraza asta. E cumva normal dupa atatea plecari si reveniri. Daca distanta poate fi folosita drept scuza, ce scuza am cand vine vorba de chenarul alb al blog-ului pe care nu am mai scris de ceva vreme? Niciuna. Nu am timp, nu am inspiratie, nu e pentru mine, nu ma reprezinta, am vrut sa vad cum e, dar asta nu inseamna ca trebuie sa scriu in fiecare zi si multe altele. Eeee, vreau sa scriu, vreau sa ma joc printre cuvinte, sa ma joc cu ele, sa le dau drumul si sa-mi dau drumul in hora lor. Scrisul ma purifica si uitasem asta. Uitasem ca nu trebuie sa alerg in cautarea cuvantului perfect, ci sa-l las liber. Uitasem de ce imi place Blaga atat de mult: el imbogateste corola de minuni a lumii si nu cauta sa o defineasca. Atunci, de ce as avea nevoie de raspunsuri clare si precise cand marea de optiuni ar trebui sa-mi dea mai mult comfort psihic. Da, vreau sa scriu si nu am niciun drept sa-mi mai gasesc scuze ca sa fug de mine!

despre voi

2010-01-06T02:17:00.000-08:00

Are Stefan Augustin Doinas un citat pe care il ador si pe care mereu il uit ca sa-l regasesc apoi in agende prafuite. Ideea este ca oamenii se intalnesc si se cunosc ca apoi sa se desparta. E dureros, dar niciodata nu a fost mai adevarat ca acum. E si frumos in acelasi timp pentru ca be dam seama cum crestem noi prin intalnirile astea si cum despartirile sunt parte din noi. Mereu mi-e dor de ceva, de cineva..Imi asum acest lucru si merg mai departe, dar asta nu inseamna ca alegerea este mereu suportabila. Urasc si iubesc garile in acelasi timp. Le urasc pentru ca mereu spun un "pe data viitoare" si le iubesc pentru ca va fi mereu o data viitoare. Le iubesc si le urasc pentru ca e unul dintre putinele cuvinte pe care le-as putea inlocui cu "viata". Vin si pleaca oameni din viata mea. Intru si ies din viata altor oameni si ma intreb mereu cum as putea sa definesc prietenia cand eu sunt prinsa intre doua lumi sau chiar mai multe..incerc sa-i dau o definitie care nu are ca punct principal de reper proximitatea geografica pentru ca atunci most of my dearest friends nu ar trebui sa fie atat de dearest..pentru ca lor le zic de cele mai multe ori "pe data viitoare"..si most of them sunt departe, dar cand ii vad zambesc fara motiv, ma simt bine si senina..si mi-e dor de ei chiar si cand sunt cu ei :)
Da, ne intalnim si ne cunoastem si e posibil ca la un moment dat sa ne despartim...si nu mai vreau sa zic ca this is life and we have to deal with it..nope..zicea Camil Petrescu ca o iubire care nu e eterna, nu e iubire...as putea parafraza si as spune ca o prietenie pe care nu o crezi eterna, nu e adevarata...dar cat de tampiti sa fim sa ne gandim la The end cand we have to enjoy every single moment of it..mi-e dor si o sa-mi fie mereu...dar atat timp cat si de departe dear people have the power to make me feel happy and joyful, missing them is worth the trouble...trebuie doar sa sper ca missing me is worth the trouble as well...:)

good things come to those who wait

2009-11-05T04:04:00.001-08:00

Azi se termina prima sesiune. Teoretic a fost cam gata de luni, dar azi, cand o sa arunc proiectul la prof in pigeon box, o sa fie gata-gata. E un sentiment ciudat pe care nu l-am avut niciodata pana acum. Nu e prima data cand ma inchid in casa pentru 3 saptamani si citesc si scriu si beau cafea. In schimb e prima data cand am facut toate chestii astea cu o pasiune si o consecventa care m-au uimit. Ok, consecventa am avut si inainte + un program strict de studiu, dar am facut multe chestii pentru ca trebuia sa le fac. Ideea e ca azi se termina. Si cred ca pana in ianuarie o sa-mi fie dor de zilele astea: de statul in pat cu laptopul in brate si cu cartile de jur imprejur, cu o cana de ceai sau de ciocolata calda. Sunt lucruri in viata care te seaca de energie si cand trec, parca le vrei inapoi pentru ca ele te fac sa traiesti. Nu vorbesc numai de proiecte, ci de toate momentele in care suntem incercati de diferite lucruri si vrem ca ele sa treaca. Si trec, ca doar totul trece. Si cand trec, ne dam seama ca acele lucruri care nu fac parte din "normal", care ne seaca de energie, acele momente ne cresc. Si de multe ori le vrem inapoi, oricat de exhausting ar fi. Eu astept luna lui ianuarie acum.

doruri

2009-10-29T13:20:00.000-07:00

practicalities

2009-10-22T10:57:00.000-07:00

Mi-a placut mereu scoala. Mi-a oferit o structura mai buna sau mai rea, dar mi-a dat-o. Iar eu ca sa cresc am nevoie de structuri, am nevoie de ele pentru ca-mi dau un anumit ritm, dar si ocazia sa ma revolt atunci cand nu-mi convine ceva. Serios, chiar nu stiu cum sa ma revolt impotriva unei structuri daca nu sunt parte din ea. E ca si cum nu as vota si as critica "noua putere", dar asta e deja o alta poveste.
Asa, revenind la scoala. Mi-am petrecut zile la biblioteca, am carat mii si de carti de acolo acasa si retur. Mi-am structurat sesiunile, mi-am facut program pe fiecare zi in parte si mi-am tapetat peretii cu conspecte (am memorie vizuala buna). Mi-am speriat prietenii si mi-am bagat mana in ghips numai pentru ca imi place la scoala si-mi plac si notele mari (and I'm not a nerd- am avut mereu viata sociala and lots of friends). Si nah, ca de o luna si un pic ma gandesc ca mi-am facut-o cu mana mea. Am vrut scoala, primesc scoala pe toate planurile. Nu neg ca-mi place, zic doar ca e in exces si desi imi plac excesele academice, asta deja imi depaseste limitele. Pana pe 5 noiembrie ma inchid in camera si ies once in a while cand trebuie sa ma duc la curs. E un pic ciudat sa ma concentrez numai asupra unui lucru. Pana si in cele mai intunecate sesiuni in Romania reuseam sa mai fac una alta (cu exceptia primei pentru ca era prima, iar eu traiesc din si cu stres). Respir stres prin toti porii, dar pana acum a fost constructiv. Yeap, I am a bit weird, dar stresul in masuri adecvate ma ajuta sa ma concentrez. Ma rog, nici nu stiu de ce am inceput sa scriu postul asta..Probabil ca sa am o scuza buna sa scap de citit :D
Invatamantul in Olanda are cu totul si cu totul alta structura. Semestrul e impartit in doua blocuri de aprox doua luni..Asta inseamna ca dupa o luna de scoala trebuie sa stim deja pe ce tema scriem lucrarea de final de curs..Si nu am examene, am lucrari de grup si lucrari individuale, prezentari si bla bla..De dragul expunerii, nota finala la cursul obligatoriu este formata din:
- 10% prezenta activa
- 20% prezentari indivuduale (2)
- 35% 5 assignmenturi (3 individuale si 2 de grup)
- 35% lucrare individuala finala
Nice, nu? Dar povestea cu lucrarea asta finala e mai lunga decat pare. Luni avem deadline de predare, joi prezentare, iar de luni pana joi (in conditiile in care avem si alte proiecte de predat)trebuie sa revizuim lucrarea unui coleg. Joi la prezentare primim feedback si apoi trebuie sa o modificam pana pe 5 cand predam varianta finala. Da, frate, e super organizat, nu zic nu, dar stau pe minunata lucrare doua saptamani in conditiile in care trebuie sa mai scriu una si I like that one more. Asa ca am ajuns la concluzia ca I'll do my best to pass (si cu profu' asta your best might not be enough) si "Dumnezeu cu mila" cum zicea dl Dinu. :)

where do we stand from now on?

2009-10-14T15:13:00.000-07:00

Cum ne masuram noi ca oameni? Do we take a look in our CV si zambim cu mandrie si un pic (mai multa) vanitate, ne uitam la prietenii pe care ii avem in jur, la numarul de greselile pe care (nu) le-am facut? Serios, cum? De cand a dori o schimbare de dragul de a o avea are nevoie de explicatii? De cand a tacea e ciudat si against the rules of nature? Si revin si ma intreb, care e masura cu care ne cantarim viata? As vrea sa pot spune ca ne masuram ca oameni prin greselile pe care le facem, prin momentele de nebunie in care we take a chance, but then where do we leave the right things we should do?
Presupunem ca daca adaugam niste ani la numaratoare suntem mai intelepti, mai buni decat in trecut..presupunem atatea lucruri incat poate uitam ca in cele din urma totul e cautare....

Extremely Romanian

2009-10-12T13:00:00.000-07:00

Se intampla sa aud mereu romana pe strada. Si mereu tresar. Rusine din partea mea, dar nu tresar pentru ca imi e dor sa aud dulcele grai romanesc, ci pentru ca mi-e teama ca voi vedea pe viu un prototip al romanului din presa de pe centru. Mi se intampla sa trec pe langa "cantareti" si sa nu vorbesc romana pentru ca mi-e rusine. Dar stau si ma gandesc daca nu ar trebui sa-mi fie rusine si de mine.
Ieri am iesit la o scurta plimbare cu doi prieteni straini si in timp ce legam biclele, am auzit pe cineva vorbim romana. Si am tresarit din nou si m-am gandit should I feel good or not? Si atunci m-a traznit. Daca noi nu avem incredere in noi, nu am cum sa ma astept sa schimb parerea celor care se stramba mai mult sau mai putin ciudat cand spun ca sunt din Romania. Si nu o sa ma feresc sa vorbesc romana cand trec pe langa un vreun "talent" mioritic si nici nu o sa ma mai gandesc ca atunci cand aud romana pe strada trebuie sa fie din gura unuia portretizat si stereotipizat in presa italiana. Si aseara chiar a fost bine sa aud romana si pentru prima data mi s-a facut dor de Romania. Dar inainte de dor, a trebuit sa-mi dau seama ca totul incepe cu noi si in noi.
Am observat de multe ori ca vorbesc despre Romania si nu despre romani. Si din multe puncte de vedere se includ, dar undeva in capul meu s-au exclus mult timp din punct de vedere calitativ. Romania e frumoasa, minunata, problema e cu romanii. Nu cu prietenii mei sau cu mine sau cu familia mea- asta e alta poveste. Nu cred in totally new beginnings, dar cred ca prejudecatile exista numai ca sa invatam sa le lasam deoparte. Toti avem prejudecati, dar nu toti le constientizam. So, de acum incolo, I will proudly listen to people speaking my language and I will enjoy every sound of it..Si daca se intampla sa mai vad si laturi nu tocmai pozitive, sa nu uit ca I am not here for nothing..

Numai in romana as putea simti emotia de toamna si dorul...

Romania mea de azi si de maine

2009-10-04T07:01:00.000-07:00

Call me sentimentala, dar imi vine sa urlu. Mi-e teama sa citesc stirile din Romania pt ca stiu ca nu pot sa-i omor cu mana mea. Daca as fi in tara, probabil ca nu as resimti atat de puternic tot ce se intampla, dar de aici lucrurile par si mai deplorabile. Mi se intampla mereu ca atunci cand spun ca sunt din Romania sa vad un zambet ironic si-mi vine sa zic ca avem aeroporturi si electricitate, ca am si net ca altfel nu as fi putut aplica la master, ca sunt atatea lucruri frumoase in tara asta incat e greu sa le descriu in 3 cuvinte. Ma doare si-mi vine sa plang pentru ca mereu sper in mai bine si parca totul se duce pe apa sambetei. Si sunt lucruri de bun-simt, dar "nenea" politicieni parca uita de unde au plecat si cine naiba i-a pus acolo. I-am ales acum 5 ani stand in frig pentru ca stiam ca, desi suna penibil, votul meu conteaza. Am stat de la 5 dimineata sa votez in gara pt ca nu aveam domiciliu de Bucuresti si nu am regretat niciun moment. It was the right thing to do. Si ma intreb, cum naiba din the right thing to do s-au balacarit in c***t in acest hal. Ma doare. Nu-mi mai e rusine de mult, dar ma doare. Ma duc in noiembrie la vot in mai multa sau mai putin cunostiinta de cauza. Ma duc pentru ca nu ma suport nesimtirea. Oameni buni (desi numai oameni nu sunteti), nu suntem orbi si/sau prosti, nu suntem cobaii vostri pe care puteti experimenta orice cu exceptia unui model viabil si relevant de a scoate Romania din mizeria in care e! Mi-ar fi rusine sa ies pe strada stiind ca ce am zis ieri se schimba azi numai pentru ca it's not in my favour.
Ma duc sa votez in noiembrie nu pentru ca sper ca peste 4 ani va fi mai bine. Asta am sperat acum 5 ani si uite unde suntem. Ma duc pentru ca mi-ar fi rusine sa ma uit in oglinda si sa stiu ca nu mi-am folosit dreptul de a spala un pic din rusinea care ne inconjoara din cauza voastra!
Asta nu e Romania pe care eu mi-o doresc!

Old times, new times

2009-09-30T02:34:00.000-07:00

Am fost in weekend in Maastricht. Dupa un an si cateva luni, m-am intors in orasul care mi-a schimbat viata. Stiu ca suntem construiti din momente, din experiente si in general cele mai puternice sunt si cele care te schimba. Un an in Maastricht a fost mai mult decat traisem in cei 21 dinainte. A fost intens, a fost frumos, a adus lacrimi de toate genurile, am coborat in infern si m-am ridicat. Atunci mi-am vazut partea slaba in adevaratul sens al cuvantului. Maastricht-ul a adus-o la suprafata si de asta iubesc ce am trait acolo.
M-am intors dupa un an si ceva si imi era frica. Stiam ca la un moment dat amintirile o sa fie prea puternice. Stiu ca un loc inseamna mult pentru mine atunci cand simt ca nicio clipa din prezent, atunci cand se va transforma in trecut nu va fi as important as past-past memories. Si Maastricht-ul e genul ala de amintire: te umble si te goleste in acelasi timp. I went home, but my family wasn't there. Fiecare colt de strada imi aducea aminte de ceva, but the good part is that I enjoyed it. Am tras aer in piept si am simtit orasul si am respirat cu amintirile langa mine si nu au respirat ele pentru mine. Acasa e un prezent continuu and I know now that Maastricht is not my home anymore, ci locul care mi-a dat aripi. Si nu ma asteptam sa am noi amintiri acolo, nu ma asteptam sa am parte de una dintre cele mai frumoase surprize ever. Dar cumva era normal ca orasul cu agonie si extaz sa-mi ofere magical encounters.
When u walk on the streets u already know, u are not waiting for suprises anymore..and actually these familiar streets give u wonderful presents..

pentru "orasele" din mine

2009-09-21T13:07:00.000-07:00

despre iubiri vechi si noi

2009-09-20T03:43:00.000-07:00

Call me old fashion, dar imi plac lucrurile care sunt cladite pas cu pas. Parca sunt mai stabile si te cresc frumos sau pe mine ma cresc frumos. M-am trezit peste ani ca descopar in oamenii pe care ii aveam zi de zi langa mine dear friends. Unii ar spune ca poate am ratat ceva, eu zic ca am construit o prietenie pas cu pas si de asta peste inca ceva ani si km distanta ii am "langa" mine. Am iubit si iubesc oameni, locuri, mi-e dor de momente, am vise, dar in capul meu exista etape. I can cope better with steps, poate fi pentru ca unii pasi ii pot controla, desi cred ca de data asta nu e vorba de control, ci de lucruri care cu timpul sunt mai bune, mai gustoase..ca vinul. Si da, cred ca oamenii cu care am crescut step by step sunt ca vinul...The older the better :) Si orasele de care m-am indragostit m-au cucerit slowly, mi-au dat un rimt interior, s-au inserat in fiecare pas pe care il fac, in rapiditatea cu care respir, in privirile pe care le arunc in jur..Si e greu de explicat cum dintr-o data orasul e parte din tine si cum traiesti din pulsatiile lui si stii ca u are building something and that something will be eternal :)

there is heaven on earth

2009-09-09T01:32:00.000-07:00

Ieri s-au facut doi ani de cand am venit prima data in Amsterdam. Nu-mi inchipuiam ca peste doi ani voi merge pe strazi ca sa ma duc la facultate si nu ca sa gasesc vreun muzeu sau orice alt punct de atractie turistica. Azi ma plimb si I'm enjoying it more than ever. Si tot ieri am descoperit un loc minunat, pe care il avusesem sub nas de doua saptamani, dar numai ieri mi-am urnit lenea sa-l descopar. Am invatat 4 ore in parcul de langa mine (aprox 10 min de mers lenes) and I had the feeling ca ceea ce se intampla in jur apartine unei alte lumi. Eu sunt agitata, mereu pe fuga, mereu trebuie sa fac ceva, sa-mi pice ochii in gura de oboseala si sa pompez doua-trei vitamine. Ieri am fost calma si senina si faceam ceva, dar fara sa ma agit, fara sa-mi consum mai multa energie decat trebuie. Uitasem cum Olanda scoate la lumina latura asta. Uitasem cat de bine e sa te bucuri de lucruri simple, de o carte buna pe o patura in Westerpark.

di pi centru

2009-09-05T02:32:00.000-07:00

Iata-ma din nou in Olanda. Dupa un an si un pic revin in tara mea adoptiva, ma lupt din nou cu minunata limba, incerc sa ma reobisnuiesc cu sistemul de invatamant olandez si nu va fi greu pentru toate lucrurile astea imi plac si am mai trecut prin ele. Normal, experienta de anul asta se anunta diferita de Erasmus si, cum ii spuneam unei prietene bune, e mai bine. It's impossible to have another Erasmus and I don't want it.
Acestea fiind zise, am ajuns in Olanda dupa o lunga calatorie cu masina, dupa vreo 3 scapari ale GPS-ului si dupa ceva oboseala la board. Am ajuns si totul a parut normal. Acum doi ani am fost in Maastricht si, desi tara e mica, exista diferente intre nord si sud, iar acum le simt pe pielea mea dupa ce le-am descris in lucrarea de licenta. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Oamenii sunt ceva mai seriosi aici si mai putin outgoing ca in sud, desi comparand intreaga populatie cu Romania that is an understatement. Limba un pic mai complicata ca in sud pentru ca accentul e mult mai puternic, dar din fericire incepe sa fie mai bine: inteleg destul de multe daca lumea nu vorbeste prea repede, iar in scris viata e definitely mai usoara. :)
Dar sa revenim la chestii mai haioase. Stau in camin, iar camera e frumusica, o imbunatatesc eu incet,incet in fiecare zi. Important e ca e mare. Dar stau la parter si dupa o minunata poveste auzita in Romania despre problemele cu sobolani pe care le are noul meu oras, mi-a picat fata. Normal ca nu puteam cere o alta camera pentru ca totul este programat din timp, iar cand primesti oferta de camera, ti se da si un minunat numar cu care ramai in frunte until the end. Ok, nu sunt semne de sobolani, I can move on. Am bicycle shed-ul exact langa geam si in fiecare dimineata ma trezesc in clinchete de zurgalai. Partea buna e ca imi am bicla chiar sub geam si chiar mai arunc cate un ochi din cand in cand. Ca biclele aici nu au viata lunga sub acelasi patron. Se fura ca in codru. Dar revin imediat la bicla. M-am linistit dupa ce mi-am vazut camera cat de cat aranjata si apoi primim mail de la residents assistents adica aia la care le bati la usa "nu daca ai gandaci in camera, ci daca ia camera foc", ca noi de la parter avem extra security requirements: sa ne inchidem mereu geamul cand plecam (ca si cum eu as fi vrut sa-mi fie "aerisita" camera de tot ce am cand plec la scoala) si sa inchidem jaluzelele ca sa nu fie altii tentati. That's such a relief! :)) Am uitat sa zic ca sunt langa mare si e frumos si e liniste (cu exceptia primei nopti cand am avut parte de o primire pe ritmuri de house) si azi avem o intalnire cu toata lumea din camin, desi nu vad cum este posibil cause this is huge. Ma rog, they are Dutch, they will manage sth.
It's good to be back. Nu mai am entuziasmul ala de acum doi ani, nu toate lucrurile sunt noi, dar cunosc oameni interesanti in fiecare zi si-mi dau seama, more than never, ca de acum 2 ani viata mea a luat o alta turnura. Si nu zic ca nu-mi place. Imi era dor de assignment-urile de la scoala, de course description cand stii de la primul curs ce se asteapta de la tine si care e programarea pe saptamani. I love that. Imi era dor de warme chocolate met slagroom (ciocolata calda cu frisca), de wafels, de bunaciunile de olandezi (:D), imi era dor sa vorbesc o limba straina all day long. Si-mi era dor de o noua provocare de genul asta. Si ca totul sa fie perfect mi-am luat si bicla. Capitolul asta ar merita un post separat, dar sunt convinsa ca o sa mai apara si alte peripetii si o sa mai bag un ravas. :) So, mi-am luat bicla ca doar asa e normal: When in Rome, do as the Romans. Sunt in Amsterdam, asa ca am nevoie de bicla. In Romania am mers pe bicla numai pe la tara, cand eram mica si cand daca picam sau, mai bine zis, cand picam, nu erau masini sa ma loveasca sau alte bicle pe care sa le distrug. Dar nah, cu vointa si incredere omul le face pe toate. Si uite asa m-am urcat eu pe bicla sa vin acasa din centru. Prima data am uitat sa ridic un pic ghidul si am intrat intr-o bordura si nu am atins pamantul, dar am fost pe aproape. Apoi m-am speriat de o motoreta si m-am dat singura jos de pe ea asteptand sa treaca dusmanul si apoi m-am oprit la un suc si am facut muschi incercand sa o incui. Dar povestea nu se incheie aici, de la suc trebuia sa merg inainte un pic, sa fac stanga, sa merg inainte, sa mai bag un sens giratoriu sort of, sa merg in fata si gata sunt acasa. Eee..frumos, dar basm, pentru ca pe strada la stanga era multaaa lume si 2 bicle, asa ca m-am dat jos si am mers cu dragutul la pas (bicla e pentru hombres) ca sa fiu sigura ca nu reduc din populatia Amsterdamului. Dupa doua minute, m-am urcat din nou si am pedalat mandra pana la sensul giratoriu, unde iar m-am dat jos si am repetat tot felul de incantatii si se face verde si vad o colega de faculta venind pe jos si uite cum nu m-am mai urcat pe bicla pana acasa :)) Dar maine ma duc in parc sa exersez virajele la stanga, dreapta ca astea ma omoara si daca nu ar fi si altii in pericol nu m-as impacienta atata. Dar e fun si trebuie doar sa ma obisnuiesc. :) Partea proasta e ca nu-mi dau seama cum pot sa ma imbrac in fusta si sa merg cu bicla. That's going to ask for lots of creativity. :))
Hai ca am raportat destul pentru azi. Incep sa ma pun pe citit ca aici nu e de joaca!

Legamant

2009-08-10T15:23:00.000-07:00

In decembrie am creat blogul ca sa am unde scrie acum. Ca sa va am mai aproape de mine. L-am creat din timp tocmai pentru a avea timp sa ma obisnuiesc cu el si atunci cand voi fi departe sa nu va dezamagesc: sa scriu coerent, cat de cat periodic, sa fiti la curent cu ce fac. Credeam (si mai cred) ca distanta in timp si spatiu nu va fi atat de abrupta/adanca. S-au pierdut ceva prietenii cand am fost plecata prima data. Abia tarziu mi-am dat seama ca exista oameni cu care ne intersectam un scurt moment si oricat de profund si de intens ar fi, nu e loc de mai mult si poate nu e cazul sa tragem de un ceva care isi are locul in alta parte. Si uite asa, m-am trezit cu buna stiinta instrainata de oameni dragi cu care inainte de plecare eram pe aceeasi lungime de unda. Omul se mai schimba, merge mai departe, lupta sau nu pentru prietenie. Eu am luptat pentru unele, pe altele le-am lasat deoparte. Nu zic ca a fost bine, nu zic ca a fost rau. Zic doar ca experientele sunt diferite, iar experientele ne schimba perspectiva. Si apoi vin acele prietenii, de care am tras, poate nu la jug, dar am tras. Am avut rabdare, am cladit pe ceva nou, ne-am reintors la basics. Si a mers. Eram pe punctul de a pierde un om drag, foarte drag. Ceva timp am fost pe marginea prapastiei, iar daca am fi fost impreuna de aceeasi parte, mai era ceva. Dar nu, marginile noastre au fost mult timp diferite, dar am stiut mereu ca e genul de prietenie pentru care as construi mereu un alt si alt pod. Si a mers. Iar acum plec iar. Si mi-e teama. Si poate tu, draga mea femeie din viata mea (cum ar spune alte femei dragi noua), nu stii ca iar mi-e frica! Dar mai stiu ca tacerea care urmeaza, una mai lunga, este buna si ca de data asta vom pastra tacerea impreuna pe acelasi val.
Pentru oameni dragi mie o sa scriu aici. Promit ca voi incerca sa fiu coerenta, ca atunci cand bag cuvinte in olandeza fac si legenda, promit ca de data asta voi completa carnetelul de dans si mai promit ca tacerile nu vor fi chiar atat de lungi.

Aaaaa..si mai promit ca o sa-mi fie dor de voi..deja imi e..

reloaded

2009-07-28T14:17:00.000-07:00

Incepe un nou sezon...Cred ca a inceput de ceva vreme, dar i-am dat ignore mult timp. Incep sa-l (re)descopar chiar si in pasul calm si zambetul contemplativ al vesnicei reintoarceri acasa din fiecare seara. Stiam ca plec dinainte sa fie oficial, iar oficial a fost in ianuarie, so chiar de-ar fi sa luam in calcul data oficiala, am avut destul de mult timp sa ma obisnuiesc cu ideea. Numai ca de data asta, a trebuit sa ma obisnuiesc cu asteptarea. Si uite ca a venit si momentul mult dorit si ce? Ce simt? Chiar nu stiu. E ca si cum as fi pe stand-by. Refuz sa ma gandesc l. Undeva acolo, departe de lumea dezlantuita din mine stiu ca ma mut pentru inca un an (oficial, neoficial Dumnezeu cu mila, eu cu resursele), iar pe langa MMV, pot sa-mi mai bag in CV as abilities- jonglat cu stabilirea de intalniri cu oameni pe care vreau sa-i vad inainte sa plec..as putea primi si bonus pt ca imi iese destul de bine si nici de la inot nu chiulesc.. :D

Mutarea asta, de sah mat sau nu, e diferita de cea de acum 2 ani..nu pentru ca stiu la ce sa ma astept..honestly, I have no idea ce ma asteapta acolo sau si mai bine, dupa acel acolo.Si mai mult ca sigur, paleta asta de optiuni ma sperie si ma bucura in acelasi timp..:) wow, scary mai e si maturizarea asta, dar partea buna e ca e cat se poate de exciting..

asaaa, ca plecasem de la mutarea X diferita de mutarea Y..pai mutarea X era chiar pe teren virgin din aproape toate punctele de vedere..mutarea Y cica vine dupa ce experienta pe alte meleaguri..mutarea X a adus prieteni care se vor regasi in mutarea Y..mutarea X a suferit niste pierderi pe parcurs..mutarea Y ia in considerare posibile victime colaterale..mutarea Y presupune mutarea dintr-un X'+ Y', a place where I strongly belong to spre o alta litera necunoscuta in acest moment in care lumea dezlantuita din mine nu vrea sa iasa..si totusi mutarea Y e la mii de ani lumina de mutarea X si eu nu stiu ce ar trebui sa simt...

ea, Cartea

2009-06-26T14:24:00.000-07:00

Am un obicei mai ciudat pentru unii prieteni (cam toti) de a mirosi cartile care-mi cad in mana. Nu conteaza cum arata coperta, daca e editia mai noua sau una cumparata de la anticariat. Le miros. E un mister care nu mi se dezvaluie atunci cand fac asta, dar care ma incarca. Ma face sa astept sa miros cartea respectiva pagina cu pagina, sa-i sorb cuvintele. E un fel de eu nu strivesc corola de minuni a lumii, ci prin mirosul acela sporesc a lumii (lumea dintre mine si ea, Cartea) taina. Nu pot sa nu savurez cartea dinainte de a o citi. E o tatonare, un joc al asteptarilor, al descoperirii unei tari a minunilor. Relatia cu cartea e eterna. Am revenit la ea mereu, intr-un joc de lumini si umbre. E cu mine in metrou, in cada, pe iarba verde, cand merg, cand tresar...Imi apartine, dar si fuge..si atunci eu incep sa o miros...

cu sufletul in gura

2009-06-19T13:40:00.000-07:00

Stau foarte prost cu rezistenta fizica. Ca sa nu-mi stric (si mai rau) imaginea, o sa ma abtin sa dau exemple mai mult sau mai putin jenante. In schimb, pot scrie fara sa-mi fie rusine ca in seara asta mi s-a oprit respiratia. S-a blocat totul, dar pauza a fost in cel mai bun moment cu putinta. Ca atunci cand te uiti la un film bun si tot dai repeat la scena de la minutul 53 pentru ca te-a furat. Eu m-am blocat timp de o ora jumatate un minut 53. Nu vrea sa descriu ce am simtit in seara asta nu pentru ca nu pot (de data asta), ci pentru ca nu vreau. Va zic doar ca mai aveti o seara sa vedeti Sombreros (sambata, 20 iunie, ora 18.00, Opera Nationala) si de nu va duceti, e ok, pentru ca nu veti stii ce pierdeti. Numai ca, zic eu, e pacat sa ratezi o intalnire cu Ioan si cu Ioana (ma simt flatata :D), sa nu mai simti nevoia sa check your missed calls, sa uiti de frustrarile de vineri seara mari cat cele de luni pana joi, sa te simti OM si sa crezi in (a)normalitatea pe care o simti/o vrei/o creezi! Si mi-e ok ca-mi verific mail-ul la 12 noaptea caci umbra mea danseaza in sufragerie and we need our separate time as well!

turtite (cu accent pe prima silaba)

2009-06-15T02:42:00.000-07:00

E ceva in mine pe care nu-l pot defini...De doua zile incerc sa gasesc cuvintele potrivite, dar refuza sa apara. Acolo (a se citi departe de lumea dezlantuita, imprejmuita de munti si oameni dragi) lupta cu verbalizarea nu era o problema. Locul in sine iti creeaza o stare de agonie si extaz. Nu stii daca sa plangi sau sa zambesti..de cele mai multe ori le combini.
Mi-am amintit deseori in astea doua zile de cuvintele lui Marin Sorescu Cu mine se petrece ceva, o viata de om. Nu gasesc altele mai potrivite.
Am si acum senzatia ca ma lupt cu sinonime si antonime, cu reguli de topica si punctuatie numai ca sa redau cat mai exact (damn with this!) viata asta de om pe care am trait-o acolo. Si ma infurii ca nu-mi iese, dar ar trebui sa ma bucur ca nu totul poate fi pus in cuvinte si ca scrisul nu ma elibereaza asa cum speram la inceputul post-ului.
E ciudat cum ele locuri sau unii oamenii iti dau o stare de bine si de uneasiness at the same time...Si stau acum si ma gandesc cum ar trebui sa inchei si nu iese nimic..am pierdut cheia sau am lasat-o intentionat acolo..nu stiu, but to make my point, nu voi incerca sa par coerenta pentru ca de data asta firul e altul..si daca nu l-ati prins, e ok...caci viata de om se petrece oricum..cu lebadoi si turtite (cu accent pe prima silaba), cu rododendroni si rose (cu accent pe e), cu noi..

durerea mai mica sau mai mare

2009-04-09T03:09:00.000-07:00

Trag de o gripa de vreo cateva zile si ma tot intreaba lumea ce fac sa-mi treaca, iar eu ii ofer lumii un raspuns standard: O duc pe picioare. Cat am regretat in Olanda ca nu am gasit un echivalent in engleza sa zic si lumii de acolo acelasi lucru! Mi-am dat seama ieri ca nu stiu cum sa reactionez in fata durerilor mici. Le duc pe picioare si ele imi fura energia. Mie imi place sa le duc pe picioare si nu ma gandesc la efecte pentru ca mi se pare ca am spirit de luptator medieval daca accept suferinta faca sa cracnesc. Se intampla diferit cand vine uraganul. Atunci stiu ce sa fac. Tai raul de la radacina si merg mai departe. Bine ar fi sa fi realizat mai devreme ca durerile mari ma determina sa fac un-doi pasi in fata, in timp ce alea mici, pe care le duc pe picioare, o sa ma lase fara picioare.

vreau sa ma fac inventatoare sau scriitoare..

2009-04-05T12:13:00.000-07:00

zise ea, zambindu-mi timid, dar cu o voce entuziasta...

Azi am plantat.

Nu-mi mai aduc aminte ce-mi doream cand eram mica. Probabil sa cresc, asa cum isi doresc toti copiii. Si sa nu-mi fac lectiile si sa nu ma puna mama sa citesc (da, da...I had my time of I hate books)...si sa pot sa ma urc in nuc fara sa cad. Hmm, ciudat, mi-e frica de inaltime de cand ma stiu, dar toata copilaria mea a fost marcata de maretia nucului: cand cel din curte, cand cel din gradina.
La un moment dat imi doream sa ma fac polistista, ca sa trag cu pistolul, desi de multa vreme incerc sa trag la tir, dar mi-e frica.
Nu-mi doream sa ma fac inventatoare. Cred ca mi-a functionat intuitia de pe atunci ca sa stiu ca nu sunt prea creativa. Singurul lucru pe care incerc sa-l inventez zi de zi is myself. Iar scriitoare..hm, dam in alte povesti :).

Azi am plantat stejari, zise ea zambindu-mi timid, dar cu o voce entuziasta. Iar cand va fi mare, vrea sa fie inventatoare sau scriitoare. Nu stie ca deja este. Azi a scris povestea copacului din padure si s-a reinventat.

afara nu mai ninge

2009-03-04T15:28:00.000-08:00

Ma uit la poze vechi..Imi dau seama ca par indepartate si uneori straine. Apoi ma uit in oglinda si marchez momentul si iar ma uit la poze vechi si ma intreb daca exista poze noi sau doar oglinda..
Si apoi regasesc pozele vechi in oglinda si mai adaug trei culori sau poate numai doua...si din cand in cand mai sterg oglinda de praf sau poate doar pentru ca-mi place cum miroase solutia asta verde..si afara nu mai ninge, si primavara parca nu mai vine...

Pluralul lui despre mine

2009-02-08T10:06:00.000-08:00

Ma bantuie niste chestii (cand nu pot defini ceva apelez la acest minunat cuvant) de ceva vreme, mai exact din iulie..stiu luna pentru ca atunci m-am intors din Olanda si atunci mi-am dat seama ca parca nu mai sunt eu..si au inceput sa ma framante intrebari de genul care imi este adevarata fata...Olanda sau Romania, aici sau acolo, eu din partea stanga sau eu din partea dreapta..mi-a fost greu sa-mi dau seama ca locurile te fac sa te comporti diferit, ca nu e vorba neaparat de o schimbare permanenta, ci de adaptare..normal ca nu am ajuns la concluzia asta singura...noroc ca am prieteni intelepti :)...am (de)formatia omului de comunicare si uitasem un element important din minunata schema a comunicarii interpersonale- CONTEXTUL...imi iesise din minte..un raspuns atat de simplu pentru framantarile mele..stiam ca ne adaptam fiecarei persoane cu care intram in contact, dar nu m-am gandit ca Ioana din Olanda poate sa fie diferita de Ioana din Romania, nu pt ca nu are toate componentele fizice, ci pentru ca diferite contexte cer altceva de la noi...flexibilitate, adaptabilitate...ma intrebam care imi este adevarata fata..si mi-am dat seama ca despre mine trebuie sa aiba un plural...jucam roluri nu numai fata de persoane diferite, ci si fata de noi...ma sperie de multe ori complexitatea pe care omul o are in general, dar ma sperie si mai tare faptul ca de multe ori incercam sa-i punem limite numai pentru a ne putea defini...Am avut azi status pe facebook I am incomplete...un prieten a facut un comentariu interesant...ceva de genul ca asa o sa fiu pana cand o sa-mi gasesc the missing half....ciudat..simt ca sunt atatea missing parts in noi si asta nu are legatura cu un anumit el...se leaga de conversatii placute in Londra, de momente frumoase in Budapesta, de orezul si discutia din bucataria mea...missing parts...oameni, momente, reflectii ale lui despre mine....cateodata chestiile sunt chiar langa noi...am zis evrika acum cateva seri intr-un pub din Londra cand un om foarte drag mie mi-a vorbit despre pluralul lui despre el..si atunci mi-am dat seama (desi ma surprinde luciditatea momentului pt ca bausem un pahar cu vin) cat de simplu ar fi daca si gramatica ar avea pluralul lui despre mine...
Important e ca despre mine aici nu trebuie sa fie si despre mine acolo...dar, btw, o sa cumpar books indiferent de aici si acolo :P..so, prima constanta..daca mai gasesc doua, nu o sa mai am nevoie de alte definitii :)...

plecari..

2009-01-15T12:56:00.000-08:00

Mi s-a spus candva ca, desi par sa caut o anumita constanta in viata mea, de fapt ma indrept mereu spre avant, spre necunoscut, spre zburdalnicie as mai adauga eu..E un cuvant care imi place. Ma face sa ma simt vie, iar in acelasi timp ma provoaca. Si ca tot a venit vorba de constante si variabile, stiam ca plecarea va fi mereu o constanta in viata mea, o constanta care ma face sa cunosc din ce in ce mai multe variabile.
De doua zile gandul plecarii imi revine in minte, dar spre deosebire de acum trei zile, e mult mai palpabil. Poate datorita unui raspuns, poate pentru ca am vorbit si cu Alex care pleaca maine. Incercam sa-mi dau seama ce as putea sa-i zic, cum as putea sa-i transmit ceva-ul pe care o sa-l simta si pe care eu nu-l pot pune in cuvinte. Incercam sa-i zic: nu am nimic inteligent de spus, nu am cum sa-ti dau un sfat, nu am cum sa-ti explic temerile si in acelasi timp emotia, nu trebuie sa gasesti o definitie pentru fluturasii din stomac si nu trebuie sa-ti cataloghezi emotiile in pozitive sau negative. Poate singurul lucru normal pe care as fi putut sa-l spun era Respira pentru ca omul care pleaca maine va creste, va tremura in fata necunoscutului, dar il va imbratisa si va alerga cu el in suflet de acum incolo.
Plecarile ne pun in fata unor alte reguli de zbor. Nu e ca si cum nu as creste in Romania, dar stiu ca acasa pentru mine inseamna fiecare clipa petrecuta cu oameni dragi indiferent de plai, indiferent de ce scrie la noi in pasaport. Si ma infioara din nou gandul plecarii...si-mi place. Imi place si cum am crescut aici, si-mi place cum am invatat ca pana la urma vreau si constante atat timp cat necunoscutul e parte din ele.
Cand am plecat prima data ma tot gandeam la doua treburi spuse de doua profe dragi mie. Sa fiu toleranta si deschisa noilor culturi cu care ma intalneam, prima dintre ele. Mi-a rasunat in cap mult timp pana a devenit parte din daily chores (:D) si mai uitam de ea cand spiritul neastamparat (ca sa fiu blanda cu mine) mai zicea Nu, la noi in Romania... A doua: Daca ajung sa ma integrez si sa iubesc noua cultura, nu o sa mai fiu niciodata complete. Cand o sa fiu acolo, o sa vreau aici si invers.
Oare am fost inainte complete avand in vedere ca nu-mi stiam variabilele? Oare sunt acum complete?... :)

chestii care ma fac sa tresar...

2009-01-09T04:59:00.000-08:00

E ciudat cum dintr-o data am simtit nevoia sa scriu...Primul post pe 2009 si ma bucur ca-l incep asa..Stau si incerc sa-mi dau seama care-mi sunt valorile si ajung la capitolul familie si fac ceva disecari si imi aduc aminte de ce ii respect si ii iubesc pe ai mei si tresar ...si ajung si la prieteni si iar tresar..si-mi aduc aminte de niste plimbari seara de la Universitate la Unirii timp de nu stiu cati ani, intrerupte de plecarea mea in Olanda...si iar tresar..si mi-am adus aminte de imbratisari si de non-cuvinte...Si am tresarit si am deschis un vechi document intitulat Zuzu_Things pe care il citeam de multe ori acolo departe de aici...
Te imbratisez si-ti multumesc..

Dupa ce te-am imbratisat miercuri seara la despartire, mi-am dat seama ca am avut un zambet tamp pe fata tot drumul pana casa, dublat de lacrimi in ochi.
Si am avut impulsul sa iti dau un mesaj ca de fiecare data cand se intampla o chestie mai de corazon sau zuzu pentru noi...Dar in seara aia mi-am dat seama ca nu era nevoie, imbratisarea avea sa tina loc de orice mesaj.
Mi-am adus aminte insa ca incepusem sa iti raspund la mailul asta ataaaat de vechi inca de cand l-am primit, dar trebuie sa stii ca este destul de greu sa iti raspund la mailuri sau mesajele din miezul noptii, nu?:p Vroiam sa iti spun ca intotdeauna am cautat aprobarea celorlalti, de fapt a celor pe care ii admir, chiar daca nu asta a transpus in afara, ca m-am intrebat intotdeauna cum de face ca oameni ca tine se uita asa cum se uita la mine si ma pretuiesc. Si mai vroiam sa-ti marturisesc ca imi place ca vorbim despre toata prostiile, dar mai ales ca nu trebuie sa vorbim mereu. Cu tine, am inteles ca tacerea nu inseamna ca nu ai nimic sa spui si, mai ales, ca nu trebuie sa vorbesti doar ca sa umpli momente stanjenitoare.
Este posibil sa nu imi aduc aminte multe lucruri pe care le-am facut sau zis, poate pana imbatranesc de-a binelea ajung si eu la un control pentru a afla ce-i in neregula cu mine :D ...insa cert este ca in ceea ce te priveste, nu mai am nevoie de lucruri palpabile pentru a-mi aduce de ce tin la tine. Esti pur si simplu acolo in inima mea si locul ala este rezervat pe termen nelimitat.
Si sa stii ca daca fac baza de tine ca dai telefoane si le scrii oamenilor pentru a-i anunta ca pleci, este doar de "amuzament", pentru ca esti primul om pe care l-am vazut sa le aminteasca celor din jur, in mod constant, ca tine la ei. Niciodata sa nu te mai gandesti ca a spune ce simti este ceva ce trebuie justificat de o situatie aparte. Plecarea ta doar ne da prilejul sa ne reamintim de ce suntem prietene, o data in plus.
Si, desi stiu ca o sa mai vorbim la telefon ore intregi pana in momentul in care vei iesi din tara, am ales sa iti raspund acum pe mail pentru ca simt ca sunt intr-un final destul de coerenta pentru a-ti spune ce simt. Da, stiu ca distanta va schimba multe, insa numai pentru ca si noi ne schimbam in acelasi timp, dar orice s-ar intampla, intotdeauna il vom avea pe Scofield pentru a ne reaminti ca semanam...macar la gusturile pentru barbati :)) (observa te rog ca am avansat discutia de la McDreamy la Scofield :D)
Restul, live in Holland! ;)

Mereu cu drag,
A

new beginnings...

2008-12-31T05:20:00.000-08:00

Am incetat de multa vreme sa mai cred in noi inceputuri...Am trait candva cu iluzia ca daca imi schimb adresa din buletin sau mai pun o viza pe pasaport, pot sa o iau de la inceput...da, ma pot reinventa, pot descoperi lucruri despre mine pe care nu le banuiam, pentru ca asta inseamna schimbarea si cautarea permanenta, dar nu o voi lua niciodata de la inceput..si nici nu vreau..Nu vreau new beginnings pentru am crescut din schimbari impuse sau nu, pentru ca un new beginnings ar insemna ca renunt la parti din mine, la clipe cladite prin si cu oameni...
Vine 2009 si recunosc ca vreau sa las in spate multe reactii si atitudini din 2008, dar nu oameni sau ceea ce am trait...Vine 2009 si ii simt prospetimea (si nu cred sa fie de la Coccolino verde cumparat aseara!)..Ma bucur ca las 2008 in urma pt ca incepe o noua cautare..continua, permanenta, mereu alimentata de oameni dragi, de noi provocari...Si vreau sa gasesc mereu surse de alimentare..(in cel mai rau caz, am un OMV aproape!)!

Un 2009 plin de vechi si noi cautari!

la noi...

2008-12-30T15:12:00.000-08:00

Sunt multe lucruri care ma surprind si ma fac sa tresar in fiecare zi, dar azi vreau sa aleg numai unul la care sa ma gandesc cu zambetul pe buze si cu implinire in suflet...despre noi...despre acel noi pe care incercam sa-l definim in fiecare moment..acel noi compus din prietenii din facultate, de familie, de oamenii dragi cu care am lucrat pe branci la proiecte, acel noi care e cu noi chiar si atunci cand camera e goala si linistea ne cuprinde...acel noi care poate fi mereu altul si care ne face sa adormim cu zambetul pe buze...acum cateva ore un prieten bun mi-a reamintit fara sa vrea (desi la cate de intelept e il mai suspectez de momente (ne)intentionate) ca noi nu suntem romani sau norvegieni, sau olandezi sau mai stiu eu ce...suntem noi cei din prima zi, noi cei de maine...Si da, aici la noi, zicea el, lucrurile se schimba...Ma bucur sa stiu ca si pentru el si aici si acolo e noi..
Poate ar trebui sa incercam sa facem din orice loc si din orice moment un NOI..Mi-am dorit ca 2009 sa fie anul reintalnirilor de toate genurile: cu mine insami, cu oameni dragi din trecut cu care am pierdut legatura, cu oameni dragi din prezent pe care ii vad zilnic, cu oameni din viata mea care si-au pus amprenta pe ceea ce sunt...la toate astea adaug..Vreau sa invat si mai bine sa construiesc un NOI...

Pentru NOI!

Ce bine ca esti...

2008-12-27T14:51:00.000-08:00

Imi imaginam altfel primul meu post...Voiam sa explic de ce Youhanna si ce inseamna acest nickname pentru mine..in schimb am recitit vechi scrisori si am dat peste acel Nichita care acum 5 ani mi-a schimbat viata...
Mi-am promis ca nu mai beau alcool pana la Revelion, dar totusi propun un toast pentru acele culori diferite, pentru imbratisarile dureroase, pentru cuvinte lungi, pentru noi...

E o intamplare a fiintei mele:
si-atunci, fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decat mine, decat oasele mele
pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece de bolta fierbinte
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, in sus si izbeste-mi
tampla de stele, pana cand
lumea mea prelunga si in nesfarsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curand.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarse spre pamant, una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a intamplarii ca sunt.

Mi-a fost mereu frica de momentele in care suntem doua culori diferite.. Mi-a adus aminte Nichita si o scrisoare uitata ca de asta pot spune Ce bine ca esti!